Moartea e atunci când ești singur. Când toate apele se retrag dinaintea ta și se revarsă în alte curți. Moartea e atunci când începi să trăiești viețile altora. Când sângele ți se face vinețiu și-ți plesnesc venele de durere. Când te uiți la viața ta ca la televizor. La un televizor pe a cărui telecomandă ți-e frică să apeși butonul start. Sau, dacă o faci, schimbi repede pe alte canale. Pentru că nu-ți place să te uiți la tine. Te urăști. Ești mort, cum naiba să te iubești?
Moartea e atunci când viața ta s-a stricat. Îți freci visele de genele blonde, vise somnoroase, fără putință de trezire.
Și totuși, sunt oameni care vor să-ți trăiască viața. Viata asta moartă, pe care nu dai doi euro. Viața pe care părinții ti-au dat-o din dorința de a face mai mult.
2 răspunsuri la “Unei prietene”
Primiti cu spamul? 🙂 Iarasi eu, de luna trecuta. Acum ne-am mobilizat mai din timp, asa ca poate iti faci putin timp sa participi la blogmeet nr.15. Ne-ar face placere sa te avem printre noi. Informatii mai multe gasesti pe link. Si pentru ca suntem eco-friendly, intalnirea va fi una verde. Vezi tu despre ce e vorba pe tm-99-blog.org. 😉
săru’mâna, vin cu plăcere, mersi de invitație