Fundaţia Rubin are plăcerea de a vă invita la expoziţia de debut a tânărului fotograf orădean Perecsenyi Robert. Fotografiile reunite sub titlul “Lumea prin ochii mei” vor fi expuse pe simezele Papillon Café în perioada 12 iulie – 2 august 2012.
„Am început la nivel de hobby, în urmă cu câțiva ani, să fotografiez obiecte, persoane sau orice am văzut şi mi-a incitat imaginaţia. Prin fotografiile mele încerc să scot în evidenţă cele mai mici detalii ale obiectelor și naturii din jurul meu. Pentru mine detaliile transmit sentimente pe care încerc să le comunic mai departe privitorului„, Perecsenyi Robert.
Programul expoziţional coordonat de Fundaţia Rubin la Papillon Café are drept scop promovarea şi susţinerea tinerilor artişti. În cei şapte ani de derulare a acestui program au fost organizate peste 200 de expoziţii. Propunerile de proiecte expoziţionale pot fi transmise pe tot parcursul anului pe adresa office@fundatiarubin.ro.