Comunicat: România va fi promovată printr-un parteneriat cu Facebook


Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, şi Blake Chandlee, vicepreşedinte al Facebook şi director comercial pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, au prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, planurile comune de promovare a României ca destinaţie turistică, sub însemnele brandului turistic naţional, prin intermediul reţelei de socializare Facebook.

Colaborarea dintre Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Facebook va consta în: elaborarea unei strategii de comunicare integrate de social media/new media; stimularea dezvoltării programelor turistice româneşti prin adoptarea celor mai noi inovaţii din industria Internetului; organizarea unor sesiuni de training pentru angajaţi ai ministerului şi reprezentanţi ai industriei de turism din România, în vederea folosirii new media pentru promovarea destinaţiilor turistice şi pentru creşterea circulaţiei turistice, precum şi organizarea unei conferinţe cu toţi factorii implicaţi în industria turismului pentru implementarea strategiei de new media.

“Sper ca această iniţiativă a MDRT să contribuie, prin colaborarea cu Facebook, la promovarea României ca destinaţie turistică într-un mod profesionist şi eficient, care să se traducă în creşterea numărului de turişti şi poziţionarea României pe piaţă printr-un brand turistic puternic”, a afirmat ministrul Elena Udrea.

La rândul său, Blake Chandlee a declarat: “Vreau să o felicit pe doamna ministru pentru că a ales această modalitatea inovativă şi vreau să precizez că, deşi am mai colaborat cu alte autorităţi naţionale de turism, este o premieră implicarea noastră încă de la început, din stadiul de creare a strategiei”.

Termenul preconizat pentru finalizarea strategiei este luna decembrie a.c., în timp ce campania de promovare va începe în primăvara anului 2011.

Biroul de presă

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului
Directia de Comunicare

,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.