… la vânzare, la unele case de toleranță schimb valutar din Timișoara. Afară, pe tabla aia de doi lei scrie că poți schimba un euro cu 4,22 lei, iar înăuntru, dacă nu ești atent, ești furat, Ca-n codru. Îți schimbă banii euro în lei, semnezi o hârtie și ală ești! Nu ai ce să faci, cică.
Poți să vii cu poliția, cu jandarmii, cu opc-ul, cu mama, cu tata, că tot degeaba. Trebuie acționat pe cale legală, este răspunsul oficial de la autorități pentru a încerca să recuperezi paguba. Să-i dai în judecată, cică. Hm, eu m-aș gândi la o altă metodă:
Cum să faci un Cocktail Molotov
Molotov Cocktail in action
Așadar, mare atenţie la ce semnezi!
Mai jos, un articol din gandul.ro
Reguli ca să nu iei ţeapă la casa de schimb valutar
– În Formular trebuie să scrie clar suma tranzacţionată, cursul de schimb utilizat şi comisionul perceput
– O reclamaţie întemeiată poate duce la sancţiuni între 1.000 şi 30.000 lei
Reguli ca să nu iei ţeapă la casa de schimb valutar
„Citiţi Formularul de Acceptare a Tranzacţiei înainte de efectuarea propriu-zisă a schimbului valutar”, este una dintre cele mai importante reguli transmise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). Formularul conţine date despre suma tranzacţionată, cursul de schimb utilizat, suma ce urmează a fi încasată şi comisionul perceput de operatorul economic. Dacă informaţiile din Formular nu corespund cu cele afişate, clientul poate respinge tranzacţia. Semnătura clientului este echivalentă cu acceptul clauzelor contractuale, orice reclamaţii ulterioare fiind considerate neîntemeiate.
Altfel riscaţi să vă treziţi cu o pagubă însemnată în buget, aşa cum au păţit săptămâna trecută doi timişoreni. Aceştia au pierdut 2.500, respectiv 1.500 lei pentru că nu au fost atenţi la marcajele de pe tabela de schimb. Se pare că nu este vorba de un caz singular, deoarece în ultimele săptămâni mai mulţi timişoreni au fost păcăliţi de datele afişate greşit. Majoritatea şi-au dat seama de înşelătorie după ce au făcut schimbul, astfel încât multe dintre reclamaţiile ulterioare au rămas nerezolvate.
Cursurile pentru bancnote, cecuri şi voucHere – pe panouri separate
„Consumatorii trebuie să verifice foarte atent cursul în dreptul valutei pe care doreşte să o schimbe, să verifice dacă acel curs valutar este valabil pentru bancnote sau pentru cecuri de călătorie. Ordinul ANPC 205 din 2007 prevede existenţa unor panouri separate pentru bancnote, cecuri de călătorie sau vouchere. Cât priveşte comisionul practicat, acesta trebuie să fie înscris cu culoarea roşie, pe un panou distinct”, explică Irina Vasile, şef serviciu consiliere prestări servicii la ANPC.
Consumatorii au o şansă să-şi recupereze paguba doar dacă nu au semnat Formularul. Păgubiţii pot depune o plângere la Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor în raza căruia activează operatorul economic, ataşând la reclamaţie şi eventuale dovezi: copie de pe bonul fiscal sau fotografii care să ateste valoarea cursului valutar utilizat de reclamant. Amenda pe care o pot primi patronii caselor de schimb valutar care nu respectă legea este cuprinsă între 1.000 şi 30.000 lei, în funcţie de gravitatea faptei.