„Ce viață de căcat am“…
Toată ziua aud și citesc astfel de statement-uri. Vă plângeți de viața de rahat pe care o trăiți, dar nu ridicați un deget să schimbați ceva. Vă complaceți în defecație. De parcă ați voi înșivă niște defecați.
Nu depuneți minimul efort să luați de jos un băț, o creangă, cu care să dați la o parte strat cu strat căcatul în care vă afundați tot mai adânc zi de zi, rahatul care vă intră în gură.
E și normal, de la atâta lene, tot numai căcat vă iese pe gură.
Nu realizați cât de căcat ați ajuns să fiți?
Asa este, Solarian, ne plangem multi de prea multe. Este cea mai frecvent intalnita caracteristica a romanului: sa se planga, apoi sa protesteze pe la colturi, sa se vaite de tot ce-l inconjoara, iar in final sa faca exact aceleasi lucruri ca in fiecare zi. Vaicareala la noi, romanii, este o chestiune by default de la nastere.
eu nu cred că e o chestiune care ține de naționalitate. Din păcate, felul a privi propria-ți viață ca pe un căcat e un obicei fără frontiere.